CATEGORII
Cod
9786303553795
Editura
Tip copertă
Broșată
Format
13 x 20 cm
Număr pagini
400 pagini
An ediție
2025
Limba
Autor
210.60 Lei
DESCRIERE
TREI GENERAȚII – DESTINUL UNEI FAMILII SIRIENE DESPĂRȚITE DE REVOLUȚIE ȘI RĂZBOI
Siria, 1995. Micul Aïssa merge în fiecare dimineață la școală, dezgustat de propaganda cu care sunt îndoctrinați elevii. Dar seara, se alătură unui grup de tineri instruiți de un șeic avangardist, care îi învață în secret noțiuni despre libertate, drepturile omului și democrație. Șaisprezece ani mai târziu, Aïssa orchestrează împreună cu același grup revolta care duce la revoluția siriană. În pericol de moarte și obligat să fugă din țara sa, se refugiază în Franța, purtând o povară grea.
Liban, în prezent. Exilată împreună cu familia sa din Siria natală, Nermine, în vârstă de doisprezece ani, are un singur gând: să spargă lanțurile care guvernează societatea conservatoare din care provine. Revolta care clocotește în ea se datorează în mare măsură circumstanțelor speciale ale nașterii sale și absenței unui tată pe care nu l-a cunoscut. Într-o zi, ea vede un mesaj misterios pe telefonul mobil al mamei sale, iar Nermine, la fel de încăpățânată și înverșunată ca unchiul ei Aïssa, este gata să facă orice pentru a descoperi secretul care macină familia ei de ani de zile.
„Un roman emoționant despre dragoste și furie, cu acțiunea plasată în inima revoluției siriene.“ Delphine Minoui
„Cutremurător!“ Version Fémina