-10%

Pe frontul de vest nimic nou

127 Lei

114.30 Lei

Stoc epuizat
Produse asemănătoare

DESCRIERE

Cuprins de entuziasmul de a deveni soldat, Paul Baumer vrea să lupte alături de prietenii săi pe frontul Primului Război Mondial. Pentru generaţia lor, războiul e glorie, e şcoala vieţii unde băieţii devin bărbaţi, e eroism. Odată cu începutul înfruntării şi cu intrarea în tranşeele morţii, iluziile tinerilor se destramă. Pe măsură ce războiul se prelungeşte, văzîndu-şi apropiaţii doborîţi de gloanţe unul cîte unul, Paul încearcă să supravieţuiască îmboldit de un singur gînd: trebuie să lupte împotriva unui principiu distructiv, care conduce la moarte tineri de aceeaşi vîrstă, îmbrăcaţi în uniformele unor armate potrivnice. Publicată în Germania în anul 1929 (cu titlul Im Westen nichts Neues), Pe frontul de vest nimic nou va deveni „fără îndoială, cea mai bună poveste despre Primul Război Mondial”. În numai un an, romanul se vinde în peste un milion de exemplare, fiind tradus aproape imediat în douăsprezece limbi şi inspirînd în 1930 un film de succes, cîştigător a două Premii Oscar. După nici trei ani, cartea şi filmul sînt interzise de regimul nazist, sub pretextul că ar aduce prejudicii naţiunii germane.

-10%
картинка Sonia ridica mana magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Sonia ridica mana magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Sonia ridica mana

185 Lei

166.50 Lei

Cumpără
-10%
картинка Sa-ti amintesti mereu magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Sa-ti amintesti mereu magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Sa-ti amintesti mereu

229 Lei

206.10 Lei

Cumpără
-10%
картинка Proiectul Hail Mary magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Proiectul Hail Mary magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Proiectul Hail Mary

312 Lei

280.80 Lei

Cumpără
-10%
картинка Pe scena magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Pe scena magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Pe scena

229 Lei

206.10 Lei

Cumpără
-10%
картинка Muzeul inocentei magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Muzeul inocentei magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Muzeul inocentei

324 Lei

291.60 Lei

Cumpără
-10%
картинка Minecraft. Muntele magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Minecraft. Muntele magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Minecraft. Muntele

257 Lei

231.30 Lei

Cumpără
-10%
картинка Libraria de vineri magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Libraria de vineri magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Libraria de vineri

257 Lei

231.30 Lei

Cumpără
-10%
картинка Invitatia la vals magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Invitatia la vals magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Invitatia la vals

188 Lei

169.20 Lei

Cumpără
-10%
картинка In cautarea lui Grace magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка In cautarea lui Grace magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
In cautarea lui Grace

257 Lei

231.30 Lei

Cumpără
-10%
картинка Gradina Raiului magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Gradina Raiului magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Gradina Raiului

164 Lei

147.60 Lei

Cumpără
-10%
картинка Genul ala de fata magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Genul ala de fata magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Genul ala de fata

192 Lei

172.80 Lei

Cumpără