-10%

Mireasa printului

192 Lei

172.80 Lei

- +
Disponibil în stoc
Produse asemănătoare

DESCRIERE

O poveste despre dragostea adevărată, aventuri, piraţi, prinţese, uriaşi, vraci şi tot felul de creaturi fioroase - Mireasa Prinţului este un basm clasic într-o interpretare modernă.În timp ce statele Florin şi Guilder războiul este pe cale sa izbucnească, Prinţesa Buttercup se luptă cu deznădejdea pierderii iubitului său, este răpită de către un mercenar şi acoliţii acestuia, din mâinile cărora o salvează un pirat, iar mai apoi este obligată să se mărite cu Prinţul Humperdinck. Pe parcursul acestei aventuri care te ţine cu sufletul la gură, îi va întâlni pe Vizzini, machiavelicul criminal care ar face orice pentru o pungă de galbeni, pe Fezzik, uriaşul prietenos, pe Inigo, spadasinul a cărui sabie este însetată de răzbunare şi pe Contele Rugen, păpuşarul diabolic care trage toate aţele.

William Goldman s-a născut în 12 august 1931, într-o familie de evrei din Chicago, a urmat cursurile Colegiului Oberlin, iar în 1935 s-a înrolat în armată, unde a ocupat funcţia de copist la Pentagon până în anul 1954, când şi-a încheiat stagiul militar. În 1956 a terminat cursurile Universităţii Co lumbia, fiind licenţiat în litere.

William Goldman scrie cărţi şi scenarii de fi lm de mai bine de treizeci de ani. A debutat ca scriitor în 1950, pentru ca apoi să devină scenarist. Este câştigătorul a două premii Oscar, primul pentru filmul Butch Cassidy şi Sundance Kid şi al doilea pentru Toţi oamenii preşedintelui.

Cele mai cunoscute scrieri ale sale sunt thriller-ul Marathon Man şi romanul satiric Mireasa Prinţului.

-10%
картинка Sonia ridica mana magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Sonia ridica mana magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Sonia ridica mana

185 Lei

166.50 Lei

Cumpără
-10%
картинка Sa-ti amintesti mereu magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Sa-ti amintesti mereu magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Sa-ti amintesti mereu

229 Lei

206.10 Lei

Cumpără
-10%
картинка Proiectul Hail Mary magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Proiectul Hail Mary magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Proiectul Hail Mary

312 Lei

280.80 Lei

Cumpără
-10%
картинка Pe scena magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Pe scena magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Pe scena

229 Lei

206.10 Lei

Cumpără
-10%
картинка Muzeul inocentei magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Muzeul inocentei magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Muzeul inocentei

324 Lei

291.60 Lei

Cumpără
-10%
картинка Minecraft. Muntele magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Minecraft. Muntele magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Minecraft. Muntele

257 Lei

231.30 Lei

Cumpără
-10%
картинка Libraria de vineri magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Libraria de vineri magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Libraria de vineri

257 Lei

231.30 Lei

Cumpără
-10%
картинка Invitatia la vals magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Invitatia la vals magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Invitatia la vals

188 Lei

169.20 Lei

Cumpără
-10%
картинка In cautarea lui Grace magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка In cautarea lui Grace magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
In cautarea lui Grace

257 Lei

231.30 Lei

Cumpără
-10%
картинка Gradina Raiului magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Gradina Raiului magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Gradina Raiului

164 Lei

147.60 Lei

Cumpără
-10%
картинка Genul ala de fata magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Genul ala de fata magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Genul ala de fata

192 Lei

172.80 Lei

Cumpără