-10%

Johanna si Dr. Frankl

145 Lei

130.50 Lei

- +
Disponibil în stoc
Produse asemănătoare

DESCRIERE

Viena, 1948 – oraşul învaţă să trăiască din nou.

Johanna, o adolescentă care îşi caută propriul drum, îl întâlneşte pe doctorul Viktor Frankl, un om care crede cu tărie că, indiferent prin ce trecem, viaţa poate avea un sens. Din conversaţiile cu el, Johanna descoperă că speranţa nu apare din senin, ci se construieşte pas cu pas, iar asta îi schimbă felul de a vedea lumea şi de a se vedea pe sine.

În acelaşi timp, prietenia neaşteptată cu Miles, un băiat american, o obligă să-şi pună întrebări dificile. Deşi vine din „tabăra cealaltă“, a forţelor de ocupaţie, tânărul se dovedeşte a fi un prieten loial, curajos şi demn de încredere – o dovadă că oamenii nu pot fi reduşi la uniforme sau la etichete.

Johanna şi Dr. Frankl este o poveste despre puterea de a merge mai departe şi despre curajul de a spera chiar şi atunci când totul pare pierdut.


FRANCESC MIRALLES s-a născut în 1968 la Barcelona. A urmat inițial cursuri de jurnalism la Universitatea Autonomă din Barcelona, abandonate după patru luni, apoi de filologie engleză, la care a renunțat după terminarea anului trei pentru a călători și astfel a ajuns să trăiască pentru o vreme în Croația și Slovenia în timpul războiului iugoslav, experiență redată în Café Balcanic (2004). Revenit la Barcelona, a studiat germana la Universitatea Centrală. După absolvire, a făcut un masterat în editare. A coordonat colecții de dezvoltare personală, semnând și câteva lucrări sub pseudonim, experiență reflectată în primul său roman, Barcelona Blues (2005). După ce a obținut Premiul Gran Angular 2001 – cu romanul pentru tineret Un haiku per a l’Alícia, a hotărât să se dedice scrisului. Este cunoscut publicului din România datorită bestsellerurilor internaţionale scrise împreună cu Héctor García şi traduse la Humanitas: Ikigai: secrete japoneze pentru o viaţă lungă şi fericită, Metoda Ikigai: secrete japoneze pentru a-ţi descoperi adevărata pasiune şi a-ţi atinge ţelurile în viaţă şi Shinrin-Yoku: arta japoneză a băilor de pădure. Francesc Miralles este, de asemenea, autor de ficţiune. Amintim romanele Wabi-Sabi, Iubire cu i mic şi Cel mai frumos loc din lume este chiar aici (scris împreună cu Care Santos), publicate la Humanitas Fiction. Cărţile sale au fost traduse în peste 30 de limbi.

-10%
картинка Sonia ridica mana magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Sonia ridica mana magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Sonia ridica mana

185 Lei

166.50 Lei

Cumpără
-10%
картинка Sa-ti amintesti mereu magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Sa-ti amintesti mereu magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Sa-ti amintesti mereu

229 Lei

206.10 Lei

Cumpără
-10%
картинка Proiectul Hail Mary magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Proiectul Hail Mary magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Proiectul Hail Mary

312 Lei

280.80 Lei

Cumpără
-10%
картинка Pe scena magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Pe scena magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Pe scena

229 Lei

206.10 Lei

Cumpără
-10%
картинка Muzeul inocentei magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Muzeul inocentei magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Muzeul inocentei

324 Lei

291.60 Lei

Cumpără
-10%
картинка Minecraft. Muntele magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Minecraft. Muntele magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Minecraft. Muntele

257 Lei

231.30 Lei

Cumpără
-10%
картинка Libraria de vineri magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Libraria de vineri magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Libraria de vineri

257 Lei

231.30 Lei

Cumpără
-10%
картинка Invitatia la vals magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Invitatia la vals magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Invitatia la vals

188 Lei

169.20 Lei

Cumpără
-10%
картинка In cautarea lui Grace magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка In cautarea lui Grace magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
In cautarea lui Grace

257 Lei

231.30 Lei

Cumpără
-10%
картинка Gradina Raiului magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Gradina Raiului magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Gradina Raiului

164 Lei

147.60 Lei

Cumpără
-10%
картинка Genul ala de fata magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Genul ala de fata magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Genul ala de fata

192 Lei

172.80 Lei

Cumpără