-10%

Secera

149 Lei

134.10 Lei

Stoc epuizat
Produse asemănătoare

DESCRIERE

Această lume a viitorului pare una ideală: foametea și sărăcia au fost eradicate, la fel și bolile și războaiele, grație tehnologiei. Nemurirea oamenilor însă are un preț: în prezent, Secerile reprezintă o clasă specială, singurii oameni care pot lua viața altora. Și e nevoie să facă asta, pentru a ține populația sub control. Citra și Rowan sunt doi adolescenți aleși drept ucenici ai unei Secere. E un rol pe care nu și-l dorește niciunul dintre ei. A lua viața unui om presupune compasiune, dar și un talent anume, pentru a îndeplini sarcina cât mai nedureros. Cum se vor descurca cei doi?

Secera ne arată că nicio lume nu e perfectă, nici măcar aceea în care omul a cucerit moartea.

„O carte cu adevărat uimitoare și o lectură de nelăsat din mână - un început în forță al unei serii sci-fi excelente. Un must-have.“ School Library Journal

„Elegantă și melancolică, meditativă, dar infuzată cu umor macabru, cartea întunecată a lui Shusterman aruncă niște adolescenți reali și simpatici într-o situație suprarealistă, atrăgând cu sine probleme filozofice profunde. O poveste despre viață, moarte și sens, care încântă și dă fiori în același timp.“ Kirkus Reviews

-10%
картинка Sonia ridica mana magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Sonia ridica mana magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Sonia ridica mana

185 Lei

166.50 Lei

Cumpără
-10%
картинка Sa-ti amintesti mereu magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Sa-ti amintesti mereu magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Sa-ti amintesti mereu

229 Lei

206.10 Lei

Cumpără
-10%
картинка Proiectul Hail Mary magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Proiectul Hail Mary magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Proiectul Hail Mary

312 Lei

280.80 Lei

Cumpără
-10%
картинка Pe scena magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Pe scena magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Pe scena

229 Lei

206.10 Lei

Cumpără
-10%
картинка Muzeul inocentei magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Muzeul inocentei magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Muzeul inocentei

324 Lei

291.60 Lei

Cumpără
-10%
картинка Minecraft. Muntele magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Minecraft. Muntele magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Minecraft. Muntele

257 Lei

231.30 Lei

Cumpără
-10%
картинка Libraria de vineri magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Libraria de vineri magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Libraria de vineri

257 Lei

231.30 Lei

Cumpără
-10%
картинка Invitatia la vals magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Invitatia la vals magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Invitatia la vals

188 Lei

169.20 Lei

Cumpără
-10%
картинка In cautarea lui Grace magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка In cautarea lui Grace magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
In cautarea lui Grace

257 Lei

231.30 Lei

Cumpără
-10%
картинка Gradina Raiului magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Gradina Raiului magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Gradina Raiului

164 Lei

147.60 Lei

Cumpără
-10%
картинка Genul ala de fata magazinul BookStore in Chisinau, Moldova картинка Genul ala de fata magazinul BookStore in Chisinau, Moldova
în favorite
Genul ala de fata

192 Lei

172.80 Lei

Cumpără