CATEGORII
Cod
9786060236061
Editura
Tip copertă
Broșată
Format
13 x 20 cm
Număr pagini
86 pagini
An ediție
2025
Limba
Autor
85.50 Lei
DESCRIERE
Două lucruri ți se impun atunci când deschizi orice volum cu poezie de Artiom Oleacu. Mai întâi, modul în care își dozează poemele.
Are economia inexorabilă a unor manuscrise recuperate după un cataclism viitor („va veni nenea gigantul/ ne va apuca cu trei degete”) sau trecut („39 de ani/ de la catastrofa de la Cernobîl”).
În același timp, fiecare text pe care îl propune este o negociere lirică: între ceea ce a contat și ceea ce va conta, între ceea ce nu s-a întâmplat niciodată și ceea ce ar fi trebuit să îți facă o idee despre cine e vorba.
Dar mărturisirea poeziei sale este de fiecare dată acțiune: „luna coboară din cer/ și-mi astupă inima”. E actor, o să spui. Dar poezia lui este cel mai departe de ceea ce ai înțelege prin interpretare actoricească.
Pentru că Artiom nu amplifică la persoana I. Arta lui este mai degrabă aceea de a identifica amplificările care te determină.
Actoria din poemele lui este așadar a lumii, nu a vocii care ți se adresează.
Artiom Oleacu (n. 1986) este poet, actor, dramaturg.
A absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, specialitatea actorie. Are un masterat de dramaturgie și scenaristică. În 2015 a câștigat Concursul de Dramaturgie organizat de Uniunea Teatrală din Republica Moldova cu piesa Diagonala B. În 2019 a câștigat premiul „Alexandru Mușina” pentru debut în poezie, cu volumul Miere pentru toate exponatele, Editura Tracus Arte. A mai publicat două volume de poezie: Spinner (2021) și Plin de adevăr (2022). Este prezent în mai multe antologii cu poezie și dramaturgie.